miercuri, august 4Bine ați venit! | Site-ul oficial al Primăriei Gilău
Slider

PROGRAM CTP NOU

 Ați reacționat la programul CTP anunțat și vă mulțumesc pentru toate opiniile exprimate. După ce le-am citit pe toate, am discutat cu conducerea companiei să facem câteva mici modificări, în special la cursele de seară. Cea mai importantă este introducerea uneia noi curse, la 21:35, în zilele lucrătoare. Vedeți mai jos tabelul. Trebuie să știți că avem tot interesul să schimbăm programul în funcție de cerere; autobuzele au sistem de numărare a călătorilor și în săptămânile următoare vom avea un tablou exact al necesarului.
 
Elevii și studenții beneficiază de transport gratuit. Dacă dețin deja carduri CTP, ei le pot încărca la centrele de ticketing cu traseul Gilău – Cluj-Napoca; dacă nu au, pot să obțină card la centrul de ticketing, prezentând carnetul vizat pe anul în curs și cartea de identitate care să dovedească faptul că au domiciliul în Gilău – copie și original (în cazul în care nu au 14 ani, copie după cartea de identitate a unui părinte).
 
Pentru orice idei, solicitări, sugestii sau reclamații, vă punem la dispoziție o adresă de email: transportpublic@comunagilau.ro.