Primăria comunei Gilău, str. Principală nr. 723, jud. Cluj, CUI 4485421, în baza legii 188/1999, organizează concurs pentru ocuparea următorului post vacant pentru funcţia publică Șef Serviciu Poliție locală, clasa I, în cadrul SERVICIULUI POLIȚIE LOCALĂ.

Candidaţii trebuie să îndeplinească condiţiile prevăzute de art. 54 din Legea nr.188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici (r2), cu modificările şi completările ulterioare.

Condiţii specifice:

  • Candidații trebuie să aibă studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă.
  • De asemenea, candidaţii trebuie să fii absolvit studii de masterat sau postuniversitare în domeniul administraţiei publice, management ori în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice. 
  • Solicităm permis de conducere categoria B.
    Vechime în specialitate studiilor necesare ocupării postului: 2 ani.

Atribuții
a) organizează, planifică, conduce şi controlează activitatea personalului din subordine privind asigurarea ordinii şi siguranţei publice, a vieţii şi integrităţii persoanelor;
b) întocmeşte planul de pregătire profesională a personalului, coordonează activitatea de elaborare a temelor, urmăreşte modul de desfăşurare a pregătirii şi ţine evidenţa rezultatelor obţinute;
c) asigură cunoaşterea armamentului din dotare, condiţiile de păstrare şi întreţinere a acestuia şi instruieşte personalul dotat cu armament cu privire la modul de folosire;
d) asigură cunoaşterea şi aplicarea întocmai de către personalul din subordine a prevederilor legale ce reglementează activitatea de asigurarea ordinii şi siguranţei publice, regulile de convieţuire socială, integritatea corporală a persoanelor, curăţenia şi comerţul stradal şi a normelor de protecţie a muncii;
e) constată contravenţiile date în competenţă, aplică sancţiunile potrivit legii şi ţine evidenţa acestora;
f) conduce pregătirea de specialitate a personalului din subordine, în conformitate cu tematica stabilită;
g) stabileşte reguli cu privire la predarea-primirea armamentului şi muniţiei, portul şi folosirea acestora în timpul serviciului, precum şi întreţinerea şi asigurarea deplinei lor securităţi când nu se afla asupra personalului;
h) informează de îndată conducerea despre toate evenimentele deosebite înregistrate în activitatea de pază şi apărare a ordinii publice şi ţine evidenta acestora;
i) analizează lunar activitatea personalului din subordine;
j) întreprinde măsuri eficiente pentru ca întregul personal să execute corespunzător sarcinile ce îi revin, să aibă o comportare civilizată, să respecte regulile disciplinare stabilite, propunând recompense sau sancţiuni corespunzătoare;
k) respectă normele de securitate şi sănătate în muncă precum şi normele privind situaţiile de urgenţă potrivit reglementărilor în vigoare având grijă ca şi angajaţii din subordine să o facă;
l) organizează serviciul poliţiştilorlocali desemnaţi pentru supravegherea activităţilor corespunzătoareprestării muncii în folosul comunităţii efectuată de asistaţii social şi/sau de persoanele condamnate de instanţe de judecată să execute astfel de activităţi;
m) îndeplineşte diverse activităţi administrative, ia măsuri pentru aplicarea prevederilor cuprinse în protocoalele de colaborareale instituţiei pe linie socială şi antidrog.

Bibliografie
1. Constituţia României, republicată;
2. Legea nr. 215/2001, privind administraţia publică locală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
3. Legea nr. 188/1999, privind Statutul funcţionarilor publici, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
4. Legea nr. 7/2004, privind Codul de conduită a funcţionarilor publici, republicată;
5. Legea nr. 155/2010, poliţiei locale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
6. O.G. nr. 2/2001, privind regimul juridic al contravenţiilor, cu modificările şi completările ulterioare;
7.Ordonanţa de Urgenţă nr.195/2002, privind circulaţia pe drumuri publice, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
8. Hotărârea de Guvern nr.1332/2010 privind aprobarea Regulamentului-cadru de organizare şi funcţionare a poliţiei locale.

Data susţinerii concursului este 20 iulie 2018, ora 10,00 – proba scrisă și în 24 iulie 2018, ora 10,00 – interviul. Anunțul va fi publicat în M. Of. în data de 20 iunie 2018, iar dosarele de înscriere se pot depune în termen de 20 zile calendaristice de la data publicării, respectiv până în 9 iulie 2018, ora 16,00, la sediul Primariei comunei Gilău.

Concursul se va desfăşura la sediul Primăriei comunei Gilău, str. Principală, nr. 723, jud. Cluj.

Date de contact: Mănăstireanu Cristina, secretar al com. Gilău, telefon/fax 0264-371646, e-mail  primariagilau@yahoo.com.

Documente atasate

FișierDimensiune fișierDescărcări
pdf Proces verbal selectie dosare338 KB 10

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


*