duminică, august 25Bine ați venit! | Site-ul oficial al Primăriei Gilău

Zilele comunei Gilău, ediția a IX-a, 2019

Activitățile acestui eveniment s-au desfășurat pe perioada a 3 zile, ziua de vineri, 21 iunie, fiind dedicată tinerilor iubitori de muzică ușoară, care au petrecut alături de formațiile Royal Pact, Overdrive și Dragos & Friends.

Ziua de sâmbătă a fost dedicată sportului și folclorului, pe scena din aer liber evoluând toate formațiile artistice de copii.

Sâmbătă seara și duminică, 22 – 23 iunie 2019, la Gilău, jud. Cluj, s-a desfăşurat cea de-a VI- a ediție a Festivalului-concurs naţional de interpretare a cântecului popular „Dumitru Sopon”. Publicul, prezent în număr mare în sala de spectacole a Casei de Cultură „Dumitru Sopon”, a avut parte de două seri pline de folclor autentic. Manifestarea, prezentată de Grigore Sâmboan, a fost organizată de Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Cluj, instituție aflată în subordinea Consiliului Judeţean Cluj, Primăria Gilău şi Casa de Cultură „Dumitru Spopon” din Gilău.

În prima zi, sâmbătă, de la ora 18:00, a avut loc concursul propriu-zis, la care au participat 17 interpreți cu vârste între 16 şi 35 de ani, din mai multe judeţe ale țării, precum: Maramureș, Mureș, Bistrița-Năsăud, Sibiu, Timiș, Cluj, Bihor și Republica Moldova. Potrivit regulamentului, concurenţii au interpretat în concurs, în fața juriului, un cântec doinit sau o baladă şi un cântec cu acompaniament orchestral. Juriul a avut următoarea componență: prof.univ.dr. IOAN BOCŞA- președintele juriului, lect.univ.dr. Alina Stan, dr. Mircea Cîmpeanu, Violeta Ianculescu- radio România,  Maria Marinela Istici, prof. Monica Ștefania Onaca și prof. Ovidiu Barteș. În aceeași seară au susținut recitaluri artiști consacrați ai muzicii populare: Marinela Zegrean Istici, Amalia Codorean Chindriș, Mariana Morcan și Maria Marcu.

Duminică, tot de la ora 18:00, s-a desfășurat Gala Laureaților. După suita instrumentală de deschidere, interpretată de Orchestra Profesionistă „Cununa Transilvană”, dirijor prof. Ovidiu Barteș, a urmat cuvântul primarului comunei Gilău, ing. Dumitru Sfârlea, după care a vorbit prof.univ.dr. IOAN BOCŞA, președintele juriului, care a anunțat câștigătorii acestei ediții, i-a felicitat pe toți concurenții, precizând că „un premiu nu te face artist și lipsa unui premiu nu-ți închide căile spre a deveni artist.

Dacă ați câștigat, mergeți înainte, dacă n-ați câștigat, mergeți înainte!”.

După aceste momente, a urmat festivitatea de premiere:
MARELE PREMIU
VLAD SĂRMAȘ –  Bistrița-Năsăud
PREMIUL I
SIMONA-NICOLETA  BĂDULESCU – Timiș
PREMIUL II
ANAMARIA-GABRIELA  MARTI – Bistrița-Năsăud
PREMIUL III
DIANA TOPAN  – Maramureș
MENȚIUNI
DAIANA LAVINIA MARIȘ – Gilău,  Cluj
MĂDĂLINA MUREȘAN – Bistra Mureșului, Mureș

Apoi a susținut un micro-recital Alexandra Chira, câștigătoarea Marelui Premiu, ediția a V-a a festivalului. Au urmat recitalurile interpreților: Mihaela Grindean, Diana Cârlig și Ionuț Bledea, Stana Stepănescu și Ciobotin Boji, Ovidu Olari, Sergiu Cipariu și Ioan Bocșa. Totodată, au evoluat membrii Ansamblului folcloric „Cununa Apusenilor” al Casei de cultură „Dumitru Sopon” din Gilău. Acompaniamentul muzical a fost asigurat de Orchestra profesionistă „Cununa Transilvană” a Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Cluj, dirijor profesor Ovidiu Barteş.

Festivalul național de interpretare a cântecului popular românesc ce poartă numele lui Dumitru Sopon este  organizat periodic în comuna Gilău, jud. Cluj, pentru a duce mai departe faima marelui artist.