Post

LA MULTI ANI, ROMÂNIA!

Joi, 29.11.2018, Primăria Gilău, alături de parohiile comunei și elevii Liceului Teoretic „Gelu Voievod” Gilău au început sărbătorirea Zilei Naţionale a României în avans, ţinând cont de faptul că ziua de 30 noiembrie a fost liberă.

Astfel, în cadrul manifestării s-a intonat imnul de stat, s-au depus coroane de flori, preoţii din comună au oficiat un Te Deum, iar dl. primar ing. Dumitru Sfârlea, dna. director Ruxandra Hulpe şi dl. profesor de istorie al liceului “Gelu Voievod” Gilău, au susţinut discursuri privind semnificaţia zilei de 1 Decembrie. În încheiere, elevii liceului au susţinut un program de cântece şi poezii patriotice în Căminul Cultural.

Sâmbătă, 1 decembrie 2018 în Căminul Cultural, începând cu orele 1800, Primăria Gilău a organizat un spectacol de muzică populară susţinut de Ansamblul Folcloric „Cununa şi Cununiţa Apusenilor” al Casei de Cultură „Dumitru Sopon” alături de invitaţii săi: Ionela Moruțan, Cosmin Mocean, Lavinia Daiana Mariș, Mariana Morcan, Nicolae Turcu şi Grupul Izvoare, Grupul Micuţelor Vedete şi Orchestra condusă de Laurenţiu Tiple.

Evenimentul a fost o reușită, la acesta participând cca. 400 de persoane, localnici din comună dar şi invitaţi precum dl. primar Oleg Rotaru din localitatea Pepeni, Republica Modova, localitate înfrăţită cu localitatea noastră.

Sărbătoarea s-a încheiat cu o mare horă a unirii în care s-au prins dansatorii ansamblului alături de locuitorii comunei. La final, toţi au fost serviţi de către angajaţii administraţiei locale, cu o porție de fasole la ceaun şi-un pahar de vin fiert.